Harta politică – Dicţionar explicativ

Harta politică - Dicţionar explicativUn mic ghid despre conceptele politice pentru politicieni şi activişti.

Politica este procesul de luare a deciziilor de către grupuri de oameni. Termenul se aplică guvernelor civile, dar acest proces s-a observat în toate interacţiile între grupurile umane, inclusiv în instituţii corporative, academice şi religioase. Ea constă din „relaţii sociale implicând autoritatea sau puterea” şi se referă la reglementări ale unităţilor politice, şi la metode şi tactici folosite pentru a formula şi aplica politica.
Maxima lui Samuel Gompers, parafrazată adesea ca „Premiază prietenii şi pedepseşte duşmanii”, se referă la două din cele cinci tipuri de putere recunoscute de psihologii sociali: puterea stimulativă (puterea de a premia) şi puterea coercitivă (puterea de a pedepsi). Celelalte trei puteri derivă din acestea.
Puterea legitimităţii, puterea unui poliţist sau a celui care ia decizii, este puterea dată de unei persoane de o autoritate recunoscută pentru a impune standarde comportamentale. Puterea legitimităţii este similară puterii coercitive prin aceea că o comportare inacceptabilă este pedepsită mai mult sau mai puţin direct.
Puterea deciziei este deţinută de persoane în virtutea unor aptitudini sau atitudini. Îndeplinirea dorinţei de a se simţi la fel ca o celebritate sau un erou este premiul pentru obedienţă. Acesta este un exemplu de putere stimulativă în care o persoană se autopremiază.
Puterea expertului derivă din educaţie şi experienţă. De notat că puterea expertului este condiţională circumstanţelor.

CUPRINS:

Politica
– Originea cuvântului ‘Politica’
– Sursa puterii în politică
– – Puterea din punct de vedere pragmatic
– – Autoritatea şi legitimitatea
– – – Autoritatea tradiţională
– – – Autoritatea charismatică
– – – Autoritatea legal-raţională
– – Suveranitatea
Activism
– Activismul pe Internet
– – Tipuri
– Activismul transformaţional
– Dizidenţa
– Grupuri de interese
– – Tipuri de grupuri
– – – Grupuri de profil
– – – Grupuri promoţionale sau cu scop unic
– – – ‘Pompierii’
– – Beneficii şi stimulente
– Industria activismului
– – Direcţii în industria activismului
– Mişcarea Occupy
– – Mişcarea Indignaţilor şi Satul Democraţiei
– – Sloganul „Noi suntem cei 99%”
– – Scopuri ale Mişcării Occupy
– Organizaţii neguvernamentale
– – Istoria
Politici sincretice
– Exemple de grupuri şi ideologii care pot fi descrise ca sincretice
Alegeri
– Ideologie
– Votarea
– – Procesul de vot
– – De ce să votăm
– – Votarea şi informarea
– – Aspecte religioase
– Parlamentul European
– – Structura Parlamentului European
– Alegerile în Parlamentul European
– – Participarea la vot
– – Sistemul de votare
– – Grupuri politice
Campanii politice
– Alternative la campanii
Comunicarea politică
– Definirea conceptului
– Ameninţarea
– – Ameninţarea în politică
– Propaganda
Conspiraţii
Corupţia politică
Cultura politică
– Definiţii
– Anarhismul şi arta
Filozofia politică
– Guvernarea mondială
Geografia politică
– Geopolitica
Neocolonialism
Guvernarea
– Paşapoarte biometrice
Ideologii politice
– Democraţia creştină
– Democraţia directă
– – Mişcări contemporane pentru democraţia directă
– – Evoluţia democraţiei directe
– – – Democraţia ateniană
– – – Republica romană
– – – Elveţia
– – – Statele Unite
– – – Democraţia electronică
– – Trilema reformei democratice
– Democraţia liberală
– Democraţia socială
– – Amplasări în spectrul politic
– – Internaţionala Socialistă
– Liberalism
– – Liberalismul modern
Istoria politică
Justiţia
– Conceptul de justiţie
Media politică
Parapolitica
Parlamentul
Partide politice
Politica în România
Politici europene
– Uniunea Europeană
Preocupări în politică
– Politica ecologică
– Securitatea energetică
– – Ameninţări la adresa securităţii energetice
– Apărarea antirachetă
Sisteme politice
– Formele de bază ale sistemelor politice
– Forme antropologice ale sistemelor politice
Spectrul politic
– Politici de stânga-dreapta
– Politici autoritare – libertariene
Politologia
Referințe
Despre autor
– Nicolae Sfetcu
– – De același autor
– – Contact
Editura
– MultiMedia Publishing

Ediția MultiMedia Publishing https://www.setthings.com/ro/e-books/harta-politica/

Harta politică – Dicţionar explicativ