Webring
Mai 17
Mai 17
Iul 28
Bogdan Tătaru – Cazaban este noul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României la Vatican. Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretul de numire în funcţie. Istoric al religiilor şi doctrinelor filosofice, el a fost consilier prezidenţial pentru cultură şi culte din ianuarie 2006. Audiat de comisiile Parlamentului, Tătaru-Cazaban a declarat că există demersuri pentru a organiza o vizită a Papei Benedict al-XVI-lea în România.
Iul 28
În Bucureşti, primăriile de sector şi consiliile locale ar putea deveni istorie. Deocamdată, este o propunere a Ministerului de Interne care pregăteşte o lege a Capitalei. Modificarile sunt respinse de o parte dintre primarii de sector. Proiectul la care lucrează Ministerul de Interne nu a fost făcut public până acum. Singurul care a prezentat o parte din propunerile care urmează să facă parte din document a fost prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei. Potrivit acestuia, se iau în calcul desfiinţarea consiliilor locale de sector, dar şi modificarea modalităţii prin care primarii de sector sunt aleşi. Aceştia vor fi consilieri generali, aleşi în funcţia de primar de colegii din consiliu.
Iul 27
Premierul Emil Boc exclude scenariul plăţii raţionalizate a salariilor şi pensiilor. Şeful Executivului a subliniat că nu ia în calcul nici modificarea TVA, informează Agerpres.În privinţa celea de-a VI-a tranşe din actualul împrumut de la Fondul Monetar Internaţional, Emil Boc a susţinut că, în prezent, nu ar exista argumente pentru ca ea să nu fie acordată României. Premierul Emil Boc a participat, astăzi, la Târgovişte, la semnarea contractului "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa", eveniment la care a fost prezent şi Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely.
Iul 24
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, consideră necesară o ajustare treptată a poziţiei României în problema Kosovo, fără a fi abandonate însă principiile sale de politică externă. Declaraţia a fost făcută în Statele Unite, la o dezbatere privind viitorul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
Iul 24
Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a cerut Grupului Popular din Parlamentul European retragerea sprijinului politic pentru Laszlo Tokes. Liderii UNPR cred că declaraţiile lui Laszlo Tokes reprezintă o sfidare a Constituţiei şi a tuturor românilor, indiferent de etnie.
Iul 24
Declaraţii cu greutate la Universitatea de vară de la Băile Tuşnad. Preşedintele României şi premierul Ungariei au vorbit despre măsurile dure luate în cele două state, dar şi despre reţeta unui prim-ministru de nota 10.În contextul priorităţilor guvernamentale, preşedintele a declarat: "A ne amăgi că putem continua să împrumutăm bani pentru a ne plăti pensiile şi salariile este una din marile erori. Eu ştiu că este extrem de greu pentru un om politic să-şi asume un asemenea mesaj, eu ştiu că, de regulă, aducătorului veştii proaste i se taie capul. Prefer să am capul tăiat decât să nu îmi atenţionez propriul popor că avem de luat decizii extrem de importante. A continua să împrumutăm pentru cheltuielile noastre interne, nu pentru dezvoltare ar fi o eroare care ne condamnă să rămânem tot mai în urmă faţă de statele dezvoltate ale UE".
Iul 24
România vrea să împrumute modelul american: cumpărătorii care vor păstra bonurile fiscale vor putea beneficia de o deducere. La fel şi cei care îşi renovează sau îşi amenajează locuinţele.Deducerile şi bonificaţiile fiscale pentru bonurile de la cumpărături ar putea să se aplice din toamnă. Autorităţile speră ca prin aceste facilităţi să limiteze evaziunea fiscală.
Iul 24
Este viziunea preşedintelui Traian Băsescu, viziune prezentată pe larg astăzi, la tabăra de la Băile Tuşnad. Şeful statului a dat asigurări că va fi unul dintre aceia care "vor presa pentru ca procesul de autonomie să crească". Europa Centrală este o regiune care se consolidează, a spus preşedintele, "iar reconcilierea româno-maghiară este unul din pilonii acestei regiuni". Traian Băsescu a subliniat că este important ca oamenii să trăiască într-o regiune în care relaţiile dintre oameni, dintre state, dintre majoritate şi minoritate să fie echilibrate.
Iul 23
Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, face un nou apel la unitatea şi solidaritatea maghiarilor, astfel încât să obţină autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. El spune ca Partidul Civic Maghiar şi UDMR sunt vinovate pentru nerealizarea acestui deziderat.Tokes şi-a nuanţat însă apelul precizând că, spre deosebire de situaţia din Kosovo, nu doreşte independenţa Ţinutului Secuiesc.
Iul 23
Premierul Emil Boc declară că Romania are o Constituţie şi aceea trebuie respectată. A fost singurul comentariu făcut de şeful Executivului cu privire la declaraţiile lui Laszlo Tokes. Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Titus Corlăţean, consideră inacceptabile şi condamnabile declaraţiile eurodeputatului român. Critici vin şi din partea reprezentanţilor delegaţiei române în legislativul european.
Iul 22
Socilogul Dumitru Borţun a comentat la Ora de Ştiri rezultatele sondajului de opinie realizat de Institutul de Politici Publice, potrivit căruia PDL şi preşedintele Traian Băsescu nu se mai află printre preferaţii electoratului.Profesorul Borţun a lărgit cadrul discuţiei, afirmând că marketizarea actului politic i-a îndepărtat pe oameni de procesul de vot, acest aspect fiind valabil în toate societăţile democratice.Întreaga discuţie de la Ora de Ştiri, în materialul alăturat!
Iul 22
România a trecut de vârful crizei financiare, însă anul acesta economia va stagna, iar relansarea începe din 2011, au declarat, pentru TVR, oficiali ai Băncii Mondiale. României i se recomandă să îşi respecte angajamentele de reducere a deficitului fiscal, prin mai puţine cheltuieli publice şi mai mulţi bani la buget. Tot la capitolul succese, Banca Mondială trece şi situaţia de pe piaţa forţei de muncă: şomajul, e adevărat, a crescut, dar, comparativ cu alte ţări, creşterea este moderată. Slovacia, Cehia şi Polonia vor avea anul acesta creştere economică, în timp ce Bulgaria, Estonia, Ungaria, Lituania şi România vor stagna, se arată în raportul Băncii Mondiale pentru ţările central şi est-europene, prezentat în avanpremiera la Bruxelles.
Iul 22
Noul program de reabilitare termică a locuinţelor va funcţiona din 2 august. Asociaţiile de proprietari pot lua acum, în premieră, credite de la bănci. Deocamdată, doar CEC Bank s-a arătat interesată de proiect. Statul garantează pentru creditul luat şi chiar plăteste dobânda. Prin noul program, pot fi refăcute şi casele particulare finalizate până în anul 2000. Creditul va putea fi contractat pe o perioadă de cinci ani. În acest moment, în România, sunt peste 3 milioane de apartamente care trebuie reabilitate şi 2 milioane de case care ar putea intra în program.
Iul 22
Programul Prima Casă a început deja să scârţâie. Primăriile emit cu greu autorizaţii de construcţie, iar băncile nu au o ofertă clară. Premierul a constatat toate aceste lucruri la întâlnirea cu reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare pentru IMM-uri. Valoarea împrumutului bancar garantat de stat prin programul "Prima Casă", pentru locuinţele construite de la zero, este de până la 75.000 de euro. Statul a semnat contracte cu 12 bănci care vor acorda credite în Programul Prima Casă 2. Premierul Emil Boc s-a întâlnit cu reprezentanţii Fondului de Garantare pentru IMM-uri ca să se asigure că românii pot împrumuta bani de la bănci pentru a-şi construi o locuinţă nouă.
Iul 22
După duşul rece de la Bruxelles şi decizia Curţii Constituţionale, legea ANI îşi reia odiseea prin Parlament, fără să existe vreo garanţie că, în final, va satisface standardele europene. La nivel declarativ, toate partidele parlamentare sunt de acord că e nevoie de o legislaţie unitară. Când vine vorba însă de reglementările concrete privind verificarea averilor, fiecare are propria viziune, mai mult sau mai puţin europeană.